Care-i treaba cu Anonymous?
De ce Anonymous – cand e Ponta toata ziua?
Democratia are defecte din fabricatie: poate fi usor maimutarita, de exemplu.
Votul din Parlament poate fi furat fara vreo consecinta aparenta pentru rau-facatori; protejati de sistemul de represiune si cercetare penala, acestia isi pot pastra libertatea si chiar demnitatea publica in ciuda celei mai grave infractiuni imaginabile la adresa democratiei.
Separatia puterilor in stat poate fi violata cotidian, vioi, fara pudori institutionale; protejati de suita de reguli care impun ordinea publica, violatorii pot ranji linistiti, paziti de jandarmi, politisti si garzi de corp.
Alegerile pot fi fraudate pe baza de angajament public (”un milion de voturi din diaspora”, de pilda); artizanii fraudei vor vorbi in agora, impaunandu-se, despre fiecare detaliu al fraudei lor care incepe chiar prin ”reformarea sistemului electoral”.
Toate aceste chipuri ale faradelegii ori despotismului pot fi imbracate in haina ”institutiilor reprezentantive” si ale ”mecanismelor statului de drept”, asa cum a facut-o orice regim bolsevic ori africanoid dupa 1900. Pana prin anii 1970, cand au fost vag napaditi de rusine, sovieticii chiar au pretins ca ei poseda si impun know-how-ul autentic al democratiei; Castro le-a predat americanilor democratia in discursuri intinse pe cate sase ore; Saddam sau Gaddafi au murit convinsi ca sunt depozitarii de drept ai legitimitatii democratice.
Acest defect din fabricatie al regimului democratic ne-a fost livrat din Athena lui Pericle, totusi, laolalt? cu solutia de depanare: cafteala. Bataia care, indoielnic rupta din rai, e rupta cu siguranta din agora. Atunci cand mamutarirea democratiei depaseste nivelul critic si cand liderii politici isi pierd orice legitimitate la nivelul opiniei publice, singura lor salvare ramane regimul de represiune, pentru ca violenta va incepe sa se reverse. There will be blood. Cand cineva incerca sa fure votul in agora, macelul se dezlantuiala. De jure si in mod legitim. Si, vai, veti citi despre asta in clasicii greci, nu in bannerele afisate de galeria Stelei; in Platon, nu la Nicu Galerie; la Euripide mai degraba decat in Peluza Sud.
In ultimele doua secole, romanii prezinta o trista particularitate: regimurile politice depasesc pragul critic al impopularitatii si lipsei de legitimitate si se mentin la putere, în ciuda unui evident dispret public, cu sprijinul sistemului de represiune, pana in momentul in care violenta explodeaza. Pana cand institutia atheniana a caftelii iese în piata publica. Se întampla asta de la Caragea Voda la Ceausescu si nici macar Cuza – tratat de istorie cu oarecare deferenta – nu a scapat de ura colectiva provocata de-o maimutareala despotica a institutiilor statului de drept.
Traian Basescu are în acest moment sprijinul a 5%-7% dintre romani – probabil procentul propriei birocratii de partid. Elena Udrea are in Bucuresti vreo 3%, taman gatul marjei de eroare al oricarui sondaj. Hotii la vedere ai democratiei romanesti, Anastase si Voinescu, care azi ne deceleaza nevrozele, coboara sub marja de eroare, intocmai precum jalnica figura a lui Gabriel Oprea – cel care culege gunoaiele clasei politice din elicopterele Armatei Romane. Sunt oameni care au coborat de mult sub nivelul critic, de rupere, al dispretului public. Sunt politicieni urati cu atata furie – încat devin oricand pasibili de violenta. Si, din pacate pentru ei si pentru stabilitatea Romaniei, sunt prea necopti moraliceste ca sa accepte asta.
In 1996 si 2000, Romania a avut, totusi, sansa unor lideri lucizi. Ion Iliescu si Emil Constantinescu au inteles ca au ajuns la pragul de rupere al dispretului popular si au acceptat sa organizeze alegeri corecte, pe care stiau ca urmeaza sa le piarda. Constantinescu a facut un pas nobil in plus, renuntand la politica. Basescu ori Boc nu vor face asta; Udrea va continua sa ranjeasca prosteste de pe tocuri de 12 centimetri, organizand evenimente inutile de spalare a imaginii si pretextand ca e doar o admiratoare a ei si ca de vina sunt televiziunile de stiri; Oprea va persista sa baiguiasca solemn nimicuri indescifrabile, flancat de fripturisti care-l fac pe Caragiale sa para un soi de Dan Desliu.
Si, da, Udrea, Basescu si Oprea se vor ascunde in spatele sistemului de represiune. Si, da, vor conspira cu si mai multa osardie pentru fraudarea alegerilor.
Legitimand in acest mod, cu incapatanare masochista, violenta ca ultima ratiune a democratiei tradate.
Nu stiu cat de eficienta se va dovedi, pe termen lung, strategia de a cobori cota electorala a lui Crin Antonescu pe calea ”leneviei”: Crin e comod, Crin iese din casa abia in miezul zilei, Crin trage chiulul. Dimensiunea ”contemplativa” a romanului e atat de dezvoltata, incat e posibil sa nu ne dam in vant dupa energumeni ori truditori de tip Ceausescu si Ciorbea; dimpotriva, e posibil sa ne solidarizam in secret cu un lider care stie sa ia decizii ”tihnite”.
Ce stiu sigur e ca tagul ”lene” il apropie imagologic uluitor pe Crin de cel mai inalt reper al liberalismului si al oricarui politician roman: Ionel Bratianu. In termeni de eficienta, Ionel este, fara termen de comparatie, cel mai fecund om politic roman, ”colect0r” de provincii reunite cu tara dupa un exceptional poker politic in Primul Razboi Mondial. E vorba, nota-bene, de politicianul cu cea mai acuta eticheta de lenes consemat de portretisti si istorici. Urla Opozitia prin 1915 despre trantorul Bratianu, care doarme la Florica (si chiar dormea!) in timp ce Europa arde. Chiar Bratianu, in scrisorile de tinerete, isi admite lenea contemplativa. Descrierea lui Ioan Scurtu e corecta:
Prin felul sau de a fi, Ion I. C. Bratianu dadea impresia unui om lenes, extrem de comod. Statea aproape tot timpul pravalit intr-un fotoliu sau intins pe o canapea. Se culca devreme, dormea dupa-amiaza, cand era minstru nu trecea cu zilele pe la minister, preferand sa-si cheme colaboratorii la el acasa. Cel mai adesea era vazut cu o carte in mana, de regula o carte de istorie. (national-liberal.ro)
De unde putem trage concluzia ca asumarea unor decizii care atarna greu si au un mare grad de abstractie - job specific unui lider politic – poate fi compatibila cu contemplatia; poate e chiar recomandabil sa duci tara la razboi dupa ce ai tras un pui de somn si ai mestecat un an ideea (inginereste – conform diplomei pariziene a lui Ionel), nu in timp ce tipi la trei telefoane si pici de somn dupa 15 ore de frecus birocratic.
Daca atacul la lenea lui Crin va fi eficient, spuneam, ramane de vazut. Sigur e, insa, ca Bratianu NU se rasuceste in mormant vazandu-si gomosul urmas. Dimpotriva, da sa se opreasca din perpetua rasucire pe care i-o prezuma fanii lui Basescu. In ultimii ani, orice act politic al PNL a starnit – in traducerea opinarzilor basisti – o rasucire in mormant a sarmanului Ionel: alianta cu PSD (Bratianu se rasuceste), alianta cu PC (Bratianu ia viteza), nu stiu ce vorba a lui Crin (Bratianu incepe deja sa produca energie).
Ma gandesc ca rasucirea asta isterica – care presupune, probabil, un mormant-rotisor – e un destin postum trist pentru un lenes de teapa lui Ionel.
Drepturile lui Bin Laden, ai? Era in pijama, bietul om; neinarmat si bland; pe nimeni nu deranja. Si americanii au tras miseleste…
De buna seama sunt momente in care e barbar sa gasesti resurse pentru justitia procedurala si SA NU aplici talionul. E primitiv SA NU il faci terci pe nu’s ce terorist, sa NU ii iei gatii, sa NU ii zbori creierii pe peretii.
Daca baietii din SEALS nu au descarcat macar 5 incarcatoare in Osama – sunt niste brute. Macar cate unul din partea fiecarui nenorocit din filmul asta.
Oare buried at sea acopera si capela improvizata a unui portavion? Sau cabinetul medical (si, conjunctural, pentru autopsii tihnite) a unui submarin?
Care din urmatoarele personaje nu fac inca parte din conducerea Realitatea TV?
SOV Ei, pe dracu, is pe ei, pe tot Voiculescu…Marius a picat aicea ca…
SG Pai si care e ca el e certat cu Voiculescu, ce dracu…
SOV Spune-i si lu’ Blejnar, spune-i si lu’ Basescu…
SG Si la munte e…
SOV Da, ma, peste tot…
SG Ma rog, si pe mine sunt, da’ ma doare-n…primul control l-am refuzat, al doilea l-am amanat.. eu le-am zis “ba, va urez succes..”
SOV Vezi c-o sa vina un control pe Realitatea, un control mixt pentru asta, cum se cheama, pentru concursul ala..
SG ..bine..
SOV Il trec la categoria jocuri de noroc.. vor sa-l treaca la categoria jocuri de noroc.. Te-am anuntat sa stii c-o sa-ti vine problema asta..
Pe scurt: Vantu a vrut un negociator cu Basescu/Fiscul/Procuratura pentru sangerosii ani 2011-2012. Fara acest negociator, postul era deja istorie – sau se pregatea sa devina: ruina, faliment, executare silita. Cu Ghita insa, lucrurile se schimba: ia vezi tu cum te imprietenesti cu Udrea; ia pregateste-te de-un control (eu am informatia, dar nu sunt primit la negocieri; tu n-ai informatia, dar poti negocia cu PDL); ia vorbeste tu cu Blejnar si Basescu, spune-le asta – ca eu nu pot.
In jocul asta in care o cacialma o ascunde pe alta, in care oglinda se vede-n alta oglinda – ca-n vechile distractii KGB-CIA, un singur lucru ramane relevant mai ales pentru Vantu: ca Realitatea TV sa-si poata negocia in continuare supravietuirea prin intermediul lui Ghita.
Lucru la care povestea cu interceptarile a pus umarul, intre noi fie vorba.
O problema de aritmetica elementara: afirmatia ”PSD+PNL+PC (candidand separat) inseamna mai mult sub raport electoral decat USL (ca alianta)”, vehiculata intens in ultimele luni, este valida din punct de vedere sociologic, dar flagrant eronata din punct de vedere electoral. Iar in aceasta formula stau toate cheile relevante ale valurilor de alegeri care urmeaza.
Sa ma explic: in sondaje incepe sa se contureze relativ clar o tendinta de subpozitionare a USL ca brand politic distinct in raport cu partidele care compun Alianta: daca PNL, PSD si PC ar candida pe liste separate, scorul matematic insumat obtinut de ele ar fi cu 3 pana la 5 procente peste scorul USL. Totusi, in mod paradoxal, acest minus este irelevant in actualul sistem electoral. Regula ”candidatul care obtine peste 50% din voturi primeste automat colegiul” functioneaza masiv in favoarea USL, transformand cele 3%-5% procente irosite intr-o ”paguba colaterala” minora si asumata.
O simulare banala a alegerilor parlamentare din anul 2012 demonstreaza faptul ca USL va obtine astfel de majoritati seci in cateva sute de colegii. Nu vor mai conta redistribuirile, caturile electorale si alte sofisticarii algebrice: USL va castiga pe linie in prima faza a distribuirii mandatelor, cea a majoritatii absolute (permitandu-si chiar sa mai piarda procente din cifra actuala din sondaje, care depaseste 60%).
Intr-un astfel de sistem electoral, perdantul net va fi chiar principalul promotor al sistemului abia reformat: PDL. Partidul prezidential va intra in Parlament, dar cu o pondere electorala putin mai mare decat cea a UDMR in acest moment: adica mai nimic. Motiv suficient pentru a observa la PDL si Traian Basescu primele semne de ”vocatie reformista” in privinta sistemului electoral. Comunicatorii PDL au inceput – inca timid – sa propuna ”revizuiri” si ”imbunatatiri” de tot soiul, mergandu-se pana la celebra gogomanie prezidentiala privind scurtarea propriului mandat cu un an. Exista insa doua dificultati majore – aproape insurmontabile logic si moral – care tin inca pe loc ”revizionismul” electoral al Puterii:
a. In primul rand, este foarte tarziu. Alegerile bat la usa, iar schimbarea regulilor (aproape) in timpul jocului, in mod evident in beneficiul PDL, ar fi un abuz strident pentru un stat membru UE.
b. In al doilea rand, e delegitimant pentru PDL sa blameze acum sistemul electoral pe care l-a promovat agasant in urma cu cativa ani. Sa descoperi in buza alegerilor ca sistemul are imperfectiuni dupa ce ai profitat de ele – e caraghios si cinic.
Totusi, in scurt timp, abuzul, cinismul si caraghioslacul vor trebui asumate de PDL. Pentru un plus de 20-30 de mandate care pot decide viitorul politic al PDL, Traian Basescu si Emil Boc vor incepe sa propovaduiasca avantejele unui sistem electoral cu un grad mai ridicat de proportionalitate. Adica exact pe dos decat pana acum.
Va fi, din punctul meu de vedere, un test important pentru societatea civila. O definitie elementara a statului de drept vorbeste despre ”reguli egale, stabile si previzibile pentru toti cetatenii care intra in competitie”. Ori ajustarea neobosita a legii electorale astfel incat acelasi jucator sa castige de fiecare data sfideaza in mod grosier acest principiu. Si orice ONG decent – nu foarte ocupat cu deplasari la ambasada SUA – ar trebui sa spuna acest lucru.
Singura variabila care poate schimba scenariul de mai sus este evolutia majoritarii parlamentare. PDL si UNPR pierd in ultima perioada cate un deputat sau senator pe saptamana, iar tendinta se va mentine, fiind cumva logica: un parlamentar PDL are in acest moment – oricare ar fi efortul lui personal – o sansa statistica de doar 20% sa fie reales in 2012. Cat despre sansele UNPR…
Ori acest ritm al hemoragiei, schimbarea sistemului electoral ar putea deveni o sarcina mult prea dificila pentru o Putere emaciata. Miza nu va mai fi asigurarea viitorului, ci prelungirea unui prezent agonizant.
