De ce a gresit stanga fugind de intalnirea de la Ambasada SUA

Intalnirea de ieri, de la Ambasada Statelor Unite ale Americii, a confirmat un nou clivaj – esential – pe scena politica romaneasca: cel intre o dreapta solid pro-americana si o stanga mai rece si mai prudenta in relatia cu partenerul nostru strategic. E un clivaj care, desigur, va fi negat la nivelul aparentelor de comunicare publica – dar care este deja evident si pe care partenerii americani il accepta ca atare (asta pentru ca tot ne-am saturat sa nu avem Ambasador plin, ci doar Charge d’Affaires ad interim).

Pentru a intelege evidenta acestui clivaj e suficient sa observam ca nu doar Victor Ponta a evitat intalnirea de la Ambasada SUA, avand un program prestabilit: ambii sai locotenenti din satelitii de stanga ai Guvernarii, UNPR si PC, au avut agenda plina si au trimis onorabili inlocuitori. Niciun lider al coalitiei stangiste  nu a putut, mort-copt, sa ajunga la intalnire. (Sunt aceiasi lideri care, nota bene, au inclus in programul lor – ba chiar au patronat si gazduit – Gala Premiilor Casei Romano-Chineze)

In schimb, toti liderii dreptei au gasit cumva o ora-doua pentru Unchiul Sam. Toti, fara exceptie, inclusiv Crin Antonescu.Niciunul contra toti este, dincolo de orice scuza formala, un raport graitor politic.

Care din cele doua blocuri ideologice are dreptate atunci cand isi intocmeste agenda fata de Ambasada SUA? Stanga “demna”, care “nu primeste lectii”, dar care e suficient de inteligenta si de realista incat sa nu spuna asta public, preferand sa o dea cotita, sa se faca ca ploua? Sau dreapta alerta omogen la invitatia aliatului nord-atlantic?

Raspunsul e limpede si categoric: dreapta. Nu mai suntem in vara suspendarii lui Basescu, cand “demnitatea nationala” era o tema la zi si cand relatia noastra cu SUA inca avea, sa zicem, un caracter vag platonic. Astazi cuvantul-cheie este “siguranta nationala”: intr-o tara vecina ne confruntam cu razboi civil, razboi asimetric (prin trupe speciale, partizani, provocatori) si modificari bizare de frontiere; ne confruntam cu o mare putere militara care a ales sa devina imprevizibila si care ne cheama uneori “la joaca” in spatiul nostru aerian; ne confruntam cu o propaganda anti-romaneasca pe care nu am mai intalnit-o din anii tensiunilor de la Targu-Mures.

In acest context, Romania solicita deschis, inclusiv prin vocea ministrului Apararii din Guvernul de stanga, sprijinul aliatului american. Un sprijin efectiv, care se masoara in soldati, avioane, distrugatoare, bani – nu doar in asigurari calduroase.

Nu poti primi toate aceste lucruri, care iti rezolva cea mai acuta problema politica – cea a “sigurantei nationale” – descoperind concomitent ca trebuie sa le oferi americanilor, la schimb, o lectie de demnitate romaneasca. Nu poti sa te bucuri de binefacerile unui F-16 in spatiul tau aerian, dar sa eviti gracil un discurs despre independenta justitiei si curatenia clasei politice. Sunt directii care vin la pachet: America nu-ti poate oferi securitate militara si nu poate investi masiv in dislocarea de trupe si chiar baze fara garantia ca nu pariaza pe un stat imprevizibil, cu politicieni si magistrati controlabili economic – un stat incapabil sa-si gestioneze corect propriul buget de aparare. Cand esti granita fierbinte si partener strategic, cand ti se incredinteaza informatii militare sensibile, trebuie sa oferi garantia ca poti pastra acele secrete, ca nu povestesti tuturor despre cat de scumpici sunt delfinii militari americani, ca nu lasi trenurile cu armament neacoperite din indolenta, ci numai daca ti se cere in mod explicit acest lucru.

Stanga poate evita cu gratie, de dragul opiniei publice, sa dea curs la cel mai inalt nivel invitatiei americane de a vorbi uneori despre pericolele care pandesc democratia romaneasca. Ma indoiesc insa ca americanii sunt cei care au ceva de pierdut in urma acestei mici invartosari de protocol.

Sursa

usa-flag-wallpaper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lasitate si curaj in dragoste: Petrarca si Bruno

(Din Scurt tratat despre iubire, Nemira, februarie 2017) Există două moduri în care poţi rata în iubire. Primul, cel clasic, sănătos, implică împlinirea amorului, ducerea sa până la un capăt care se dovedeşte prea scurt. “Măcar am încercat” – e consolarea vitalistă a celor car... (Mai departe...)

Sindromul Bibulus la romani

Cine e naiba e Bibulus? - e intrebarea naturala. Asta era si ideea. Dar hai sa incercam asa: cine naiba e Iulius Cezar? Aici nu cred ca avem probleme. Marcus Calpurnius Bibulus a fost politicianul roman care a considerat ca cel mai grozav lucru pe care il poate face este sa devina rivalul si opon... (Mai departe...)

O discutie lucida despre finalizarea Catedralei Manturii Neamului

Opinia despre patriarhul Daniel mi-am format-o, paradoxal, in Orient. Observand acolo modul in care a gestionat interesele BOR (si, implicit, ale Romaniei) la Locurile Sfinte. E o istorie de diplomatie bisericeasca stufoasa, care implica negocieri de pe pozitii taioase cu grecii, de pilda – dar co... (Mai departe...)

Ce vor, totusi, conservatorii crestini in chestiunea musulmanilor din Europa?

Ma regasesc in multe chestiuni alaturi de conservatorii crestini. Nu reusesc insa sa inteleg pozitionarea lor in privinta Islamului european. In esenta, cea mai importanta idee a lor pare aceasta: “Problema pleaca de la faptul ca liderii europeni – corupti de idei de stanga si de “marxism cult... (Mai departe...)

ISIS si terorismul-pop. Cum il anihilam pe megastarul de cinema al-Baghdadi

O analiza semantica a presei tabloide e suficienta pentru a intelege ca avem o problema: “Detalii explozive”, “Informatii bomba”, “Cutare detoneaza nucleara”. Titlurile care fac – pentru banale evenimente politice sau sociale – trimiteri sangeroase la dinamita se vand de trei ori mai... (Mai departe...)