Europarlamentarele – batalia ratata

Europarlamentarele sunt momente mai degraba irelevante pentru marii actori politici: acestia isi vor gandi prestatia electorala pe principiul riscului minim si al conservarii energiei pentru momentul strategic al prezidentialelor. Un partid precum PSD, de pilda, n-are niciun motiv sa-si agite inutil apele interne facand din alegerile europene o tinta de fond. Nici macar PDL – aparent insetat de crestere – nu-si va fixa obiective ambitioase, pentru ca ele implica riscuri pentru mandatul si asa fragil al lui Vasile Blaga.

Singurii jucatori reali ai europarlamentarelor sunt partidele mici, cu lideri curajosi – dispusi sa-si joace tihna politica pe cartea cresterii prin intermediul bataliilor grele. Si am avut o inflatie de astfel de partide in 2013 – care de care mai temerare, mai virile, gata oricand sa se arunce cu pieptul inainte in marea lupta a alegerilor europene. Am avut discursuri transante, rezolutii ferme, plenare solemne in care masa unanima de partid s-a jurat ca isi va proba barbatia la urne.

Numai ca, in mod bizar, cele cateva procente care in noiembrie 2013 se obtineau “garantat, treaba sigura”, in ianuarie 2014 au inceput sa se topeasca miraculos sub un strat caldicel de frica. Croitorasul cel viteaz, vorba unui hatru, se pierde cu firea tocmai cand sa dea lovitura de gratie catorva muste ametite. Lista partidelor dispuse sa participe la europarlamentare “pe propriile picioare” pierde zilnic doi-trei curajosi – si castiga toti atatia “intelepti” sau “buni negociatori”. Mare mirare daca vom mai avea ce sa imprimam pe buletinele de vot, in ritmul asta.

Daca, totusi, vreunul din partidele “emergente” va avea onoarea de a-si duce pana la capat cuvantul, dand piept direct cu electoratul – acela va fi castigatorul real al europarlamentarelor, indiferent de scorul obtinut. 2-3 procente oneste, stoarse cu efort, sunt pasul obligatoriu catre un 5% in viitoarele alegeri. Smecheria nu poate camufla la nesfarsit lipsa de barbatie: luptele reale calesc organismele politice, nu salvarile de salon.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lasitate si curaj in dragoste: Petrarca si Bruno

(Din Scurt tratat despre iubire, Nemira, februarie 2017) Există două moduri în care poţi rata în iubire. Primul, cel clasic, sănătos, implică împlinirea amorului, ducerea sa până la un capăt care se dovedeşte prea scurt. “Măcar am încercat” – e consolarea vitalistă a celor car... (Mai departe...)

Sindromul Bibulus la romani

Cine e naiba e Bibulus? - e intrebarea naturala. Asta era si ideea. Dar hai sa incercam asa: cine naiba e Iulius Cezar? Aici nu cred ca avem probleme. Marcus Calpurnius Bibulus a fost politicianul roman care a considerat ca cel mai grozav lucru pe care il poate face este sa devina rivalul si opon... (Mai departe...)

O discutie lucida despre finalizarea Catedralei Manturii Neamului

Opinia despre patriarhul Daniel mi-am format-o, paradoxal, in Orient. Observand acolo modul in care a gestionat interesele BOR (si, implicit, ale Romaniei) la Locurile Sfinte. E o istorie de diplomatie bisericeasca stufoasa, care implica negocieri de pe pozitii taioase cu grecii, de pilda – dar co... (Mai departe...)

Ce vor, totusi, conservatorii crestini in chestiunea musulmanilor din Europa?

Ma regasesc in multe chestiuni alaturi de conservatorii crestini. Nu reusesc insa sa inteleg pozitionarea lor in privinta Islamului european. In esenta, cea mai importanta idee a lor pare aceasta: “Problema pleaca de la faptul ca liderii europeni – corupti de idei de stanga si de “marxism cult... (Mai departe...)

ISIS si terorismul-pop. Cum il anihilam pe megastarul de cinema al-Baghdadi

O analiza semantica a presei tabloide e suficienta pentru a intelege ca avem o problema: “Detalii explozive”, “Informatii bomba”, “Cutare detoneaza nucleara”. Titlurile care fac – pentru banale evenimente politice sau sociale – trimiteri sangeroase la dinamita se vand de trei ori mai... (Mai departe...)