Page 36 - Teoria Marelui Licurici | Ovidiu Alexandru Raetchi
P. 36






Oricum ar fi insa, orice se va alege din aceasta poveste, oricat va fi ea

acoperita de adeptii presedintelui si stoarsa funambulesc de adversarii sai, ea
ramane o catastrofa pentru Romania. O catastrofa atat de limpede si grava

incat nici macar utilizarea ei politica n-are vreun sens: Basescu va ramane

presedinte – n-are niciun temei juridic sa demisioneze, cum n-a avut nici la
referendumul pentru suspedare, iar temeiurile morale n-au ajuns inca in

Romania.


In cazul de fata, in fond, e in joc mai mult decat o problema politica:
statul insusi e calcat in picioare si e facut de ras. Sa-l vezi pe fratele

presedintelui folosind numele acestuia intr-o convorbire despre eliberarea unui

mafiot sinistru si sute de mii de euro nu mai tine nici de PMP, nici de Udrea,
nici de Ponta, nici de Voiculescu: arunca in ridicol institutii cheie ale statului

de drept. Institutii pe care Traian Basescu si-a construit imagologic cele doua

mandate la Cotroceni. Institutii care, sub raportul credibilitatii, se vor intoarce
in timp cu decenii, in timpurile Rodicai Stanoiu, din cauza incuscririlor lui

Mircea Basescu – pentru ca, indiferent care vor fi rezultatele anchetei, o umbra
jenanta de neincredere a fost aruncata asupra Presedintiei: o fi luat Traian

banii camatarilor?


Fireste ca nu i-a luat – o minima incredere in ratiunea celui care

comanda, de pilda, Armata Romana, trebuie sa ai din oficiu. Dar simplul fapt
ca a aparut conditia de posibilitate a acestei intrebari este o mineriada pentru

statul de drept. Stat ale carui progrese – mai ales in ultimul an – erau vadite,

spectaculoase. Stat care, urmand indemnul lui Vantu, se intarise si incepuse
sa dea piept, coltos, cu baronii intangibili de ieri. Si care va trebui sa faca

eforturi disproportionate pentru a-si pastrat ritmul si imaginea in contextul

acestei crize.

In asta consta catastrofa generata de tranzactiile lui Mircea Basescu cu

finul Mondial, nu in compromiterea celor 12% procente de incredere – oricum

irelevante pe fond – de care se mai bucura presedintele. Al carui epitaf politic


36

   31   32   33   34   35   36   37   38   39   40   41