Marii invinsi ai alegerilor si reunificarea dreptei

Alegerile europarlamentare au un singur castigator real si multi invinsi.

Singurul castigator real este Vasile Blaga, care – in sfarsit! – il umileste electoral pe Traian Basescu, confirma trainicia politicii “fara Udrea-fara Basescu” in zona electoratului de dreapta si salveaza resturile vechii echipe portocalii de la naufragiul spre care a impins-o actualul presedinte.

Tratat de Basescu, cu mojicie, ca un valet irelevant, Blaga a aratat ca are dreptate: cifrele electorale striga ca Elena Udrea trebuie sa faca un pas inapoi – precum la referendumul din 2012 – pentru a da miscarii anti-PSD o sansa reala la prezidentialele din noiembrie. Cand lumea iti spune de trei ori, cu tenacitate, ca esti antipatic, e bine sa te duci sa te culci – iar votul i-a spus asta Elenei Udrea la locale (2012 – pierdute aproape exclusiv pe mana ei), la parlamentare (2012) si, iata, la europarlamentare (2014).

Blaga, in schimb, a reusit sa salveze grupul de harciogi muncitori si aplicati care au facut posibile marile victorii ale lui Basescu din ultimul deceniu. Importanta lor in noua alianta de dreapta va fi decisiva, pentru ca ei vin sa completeze talentul “imagologic” si discursiv cam boem al liberalilor. E o simbioza care – se va vedea – multiplica scorul PNL-PDL dincolo de simpla lor adunare matematica.

Desi plasat sub pragul de 5%, pierzand sansa de a ramane un jucator politic de prim-plan, Mihai Razvan Ungureanu reuseste totusi sa supravietuiasca politic decent – in primul rand gratie curajului de a candida, de a privi electoratul in ochi. Propulsat prematur pe scena politica de Basescu, MRU are acum sansa unei cariere politice old school – mai modeste, mai organice, mai lente – in noul partid de dreapta.

Pentru a supravietui ca miscare politica – nu ca simplu vehicul de lider – PMP va cunoaste, probabil, o semi-revolta anti-Udrea – de tipul celei care a avut loc in PDL in 2013. Exista acolo lideri (Tomac, Preda, Baconschi) care pot prinde trenul noii drepte – cu conditia sa-i lase in off-side pe Basescu si Udrea. Izolarea celor doi e fatala si, cumva, induiosatoare.

Un alt lider pulverizat politic de alegeri este Aurelian Pavelescu. Accesul acestuia in fruntea partidului lui Corneliu Coposu era oricum o ciudatenie – iar demisia sa acum ar reprezenta un act de minima decenta. Cum acest lucru, foarte probabil, nu se va intampla, e obligatia grupului Moisescu-Chiliman-Tusa sa-l smulga de acolo cu orice pret si sa relanseze cumva destinul unui partid cu blazon.

Invinse ale europarlamentarelor sunt si partidele care au acceptat rolul de sateliti PSD: PC si UNPR. Refuzand din nou sa participe la alegeri cu propriile forte, fugind de verdictul realitatii, pierzand exercitiul organizarii de vot, cele doua partide isi grabesc sfarsitul: vor supravietui exclusiv prin aliante pana cand nu vor mai avea capacitatea de negociere pentru a le parafa – iar atunci se vor varsa in marele frate socialist. Nimeni nu s-a gandit, de pilda, ca scorul de 37% al PSD ar putea fi datorat, vag, conservatorilor si progresistilor: ar fi luat, oare, PSD, doar 34% sau 35% fara acestia? Raspunsul e mai degraba un zambet.

Daca UNPR constituie, totusi, un grup oricum rupt contextual din PSD – si care va reveni firesc la matca, in cazul PC lucrurile sunt mai serioase: conservatorii ar trebui sa fie, teoretic, un partid de dreapta, care participa acum la reconstructia dreptei.

Desi sub obiectiv, Partidul National Liberal si-a pastrat pozitia de pivot al scenei politice – statut confirmat de mutarea imediata a lui Blaga in vederea unificarii PNL-PDL. Antonescu a supravietuit presiunii uriase a PSD, ramand cel mai important jucator politic in perspectiva alegerilor prezidentiale. Mai degraba intarit de ridicolul bizar in care au ales sa se scalde oameni ca Tariceanu – noul Bratianu-Cartof al liberalilor – Antonescu este cel care dicteaza deja termenii in care se construieste noua dreapta din Romania.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lasitate si curaj in dragoste: Petrarca si Bruno

(Din Scurt tratat despre iubire, Nemira, februarie 2017) Există două moduri în care poţi rata în iubire. Primul, cel clasic, sănătos, implică împlinirea amorului, ducerea sa până la un capăt care se dovedeşte prea scurt. “Măcar am încercat” – e consolarea vitalistă a celor car... (Mai departe...)

Sindromul Bibulus la romani

Cine e naiba e Bibulus? - e intrebarea naturala. Asta era si ideea. Dar hai sa incercam asa: cine naiba e Iulius Cezar? Aici nu cred ca avem probleme. Marcus Calpurnius Bibulus a fost politicianul roman care a considerat ca cel mai grozav lucru pe care il poate face este sa devina rivalul si opon... (Mai departe...)

O discutie lucida despre finalizarea Catedralei Manturii Neamului

Opinia despre patriarhul Daniel mi-am format-o, paradoxal, in Orient. Observand acolo modul in care a gestionat interesele BOR (si, implicit, ale Romaniei) la Locurile Sfinte. E o istorie de diplomatie bisericeasca stufoasa, care implica negocieri de pe pozitii taioase cu grecii, de pilda – dar co... (Mai departe...)

Ce vor, totusi, conservatorii crestini in chestiunea musulmanilor din Europa?

Ma regasesc in multe chestiuni alaturi de conservatorii crestini. Nu reusesc insa sa inteleg pozitionarea lor in privinta Islamului european. In esenta, cea mai importanta idee a lor pare aceasta: “Problema pleaca de la faptul ca liderii europeni – corupti de idei de stanga si de “marxism cult... (Mai departe...)

ISIS si terorismul-pop. Cum il anihilam pe megastarul de cinema al-Baghdadi

O analiza semantica a presei tabloide e suficienta pentru a intelege ca avem o problema: “Detalii explozive”, “Informatii bomba”, “Cutare detoneaza nucleara”. Titlurile care fac – pentru banale evenimente politice sau sociale – trimiteri sangeroase la dinamita se vand de trei ori mai... (Mai departe...)