Mic indreptar de mari erori ale stangii. Despre DNA, SUA si intelectuali

Atunci cand esti plasat intr-o periferie partizana ai tendinta sa vezi lucrurile deformat dincolo de marja rezonabila a subiectivismului de grup.

Faci erori obiective de judecata, va sa zica, nu doar exprimi opinii cu nuante variabile. Sa spui, de pilda, ca Basescu poate purta tricou cu PMP in campanie pentru ca “se imbraca omul cum vrea” este o eroare obiectiva; nici tricourile cu “Heil Hitler!” sau “Traiasca Ungaria Mare!” nu-i sunt interzise textual de Constitutie (“Unde spune cum sa ma imbrac?”), si totusi presedintele ar fi suspendat daca le-ar purta, pentru ca in discutie este misiunea unui presedinte in litera si spiritul legii – nu moda.

Exista o serie de astfel de erori obiective pe care – in cealalta parte a spectrului politic – stanga le savarseste pe masura ce se adanceste in lupta politica, se aprinde si uita sa gandeasca la rece. Sunt erori profunde, nascute totusi – sper! –  mai degraba din patima politica decat dintr-un soi de proasta intocmire valorica.

Prima eroare: Puseul anti-intelectualist

Ideea ca Mircea Mihaies, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Andrei Plesu sau Vladimir Tismaneanu sunt tradatori de tara, fascisti si agenti ai Occidentului a mai fost utilizata si in anii 90. Ea nu e lipsita de o oarecare eficienta politica – va exista intotdeauna un public care-i antipatizeaza pe ochelaristi, barbosi si pe indivizii suspecti care poarta papion si fumeaza pipa. In plus, prin asocierea asumata cu Traian Basescu, intelectualii s-au expus unui anumit grad de ostilitate politica. Dar de aici si pana la a le politiza acestora valoarea cu argumente din timpul mineriadelor e cale lunga. A existat intotdeauna in cultura romana o directie critica, care a refuzat sa se minuneze la minut de perfectiunile “inimioarei” romanesti; aceasta directie a lucrat intr-o continua tensiune creatoare cu “directia nationala” – fiecare dintre cele doua generand valoare si crestere. De multe ori – asa cum se intampla si astazi – directia critica a dat si cele mai importante nume ale culturii noastre.

Sa fie dispusa stanga sa anuleze birocratic, pentru cativa ani, recunoasterea sociala a unui mod de gandire esential pentru cultura romana doar pentru voturi si pentru a-i face in ciuda lui Basescu?

Ar fi o prima eroare obiectiva si structurala. Stanga ar trebui sa se limiteze la lupta politica si de idei – fara consecinte administrative care implica pozitia statului roman fata de propriile elite. Elite care vor fi oricum validate de istorie – intotdeauna mai isteata si mai relaxata decat cutare sau cutare Guvern.

A doua eroare: Tendinta de adversitate in raport cu institutiile care limiteaza puterea politicienilor (DNA, ANI)

Senzatia de partizanat pe care aceste institutii au generat-o in ultimii ani nu reprezinta un argument impotriva utilitatii lor. Ce faci intr-o tara precum Romania – cu politicieni care se umfla ca broasca din fabula cand ajung in functii cheie – fara astfel de instrumente de control al legalitatii modului in care e exercitata puterea? Am vazut cu toti cum s-a infoiat un baron de prin Oltenia – ca un ispravnic rus – la un judecator BEC care dovedise cosmicul curaj de a aplica regula primului venit: “Asteapta un prim-ministru… Stam noi de vorba!” L-am vazut pe Bunea Stancu suparat pe intrebarile presei: „Niste obraznici, ma. Niste fate. Ii dau doua picioare in gura. Bai, sa-ti trimit demisia, ma. Niste nesimtiti.”

Intr-o astfel de tara inecata in baroni – fiecare dintre noi purtand in el un mic baron gata sa iasa cumva la lumina – numai institutii precum ANI si DNA tin lucrurile sub control pe termen lung, chiar daca traverseaza uneori episoade basiste. Daca exista alta solutie, daca puteam pune cu adevarat clasa politica in epicentrul reformei – asa cum s-a intamplat in unele tari catolice din fostul bloc sovietic – atunci Romania nu ar fi intrat in anii 2000 cangrenata de coruptie.

A treia eroare:  O pozitie “verticala” in raport cu SUA

Aproape nimeni nu l-a iubit pe Emil Constantinescu atunci cand a jucat capos cartea americana in contextul razboiului din Serbia. Toti am tinut cumva cu “fratii nostri ortodocsi”. Si totusi – o vedem acum, sub ochii nostri – alegerea lui Constantinescu a fost impecabila si a produs, in fapt, o ruptura istorica de falie in chiar structura civilizatiilor europene. Ideologia expansionista a Rusiei de azi este ortodoxismul eurasianist; conform acestei ideologii, noi, romanii, ar trebui sa facem parte, alaturi de sarbi, greci, moldoveni, ucraineni, din periferia de interese rusesti. Am fi in Uniunea Eurasiatica, nu in Uniunea Europeana. Ne-ar apara Putin, nu NATO.

Faptul ca avem o pozitie geo-strategica remarcabila, ca reprezentam un veritabil portavion latin intr-o lume macinata de razboaie identitare vechi si noi (Iugoslavia, Ucraina) ne-a ajutat sa depasim rapid clivajul fals sugerat de Huntington (Occident vs. Ortodoxie), devenind parte a lumii crestin-democrate la care apartinem in mod natural. Numai ca – mai ales in conditiile in care continuam sa avem probleme consistente cu coruptia – acest statut trebuie stabilizat prin optiuni ferme, neechivoce de politica externa. Ele au fost facute de Adrian Nastase si de Traian Basescu.

Din 2012, insa, lucrurile au devenit mai echivoce. Stanga n-a prea avut vreme nici de Victoria Nuland, nici de Hoyt Yee. A inceput sa mizeze – asa cum a procedat, de altfel, si in perioada optiunii lui Emil Constantinescu – pe “demnitate” si “verticalitate”.

O a treia eroare obiectiva.

Sursa

1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lasitate si curaj in dragoste: Petrarca si Bruno

(Din Scurt tratat despre iubire, Nemira, februarie 2017) Există două moduri în care poţi rata în iubire. Primul, cel clasic, sănătos, implică împlinirea amorului, ducerea sa până la un capăt care se dovedeşte prea scurt. “Măcar am încercat” – e consolarea vitalistă a celor car... (Mai departe...)

Sindromul Bibulus la romani

Cine e naiba e Bibulus? - e intrebarea naturala. Asta era si ideea. Dar hai sa incercam asa: cine naiba e Iulius Cezar? Aici nu cred ca avem probleme. Marcus Calpurnius Bibulus a fost politicianul roman care a considerat ca cel mai grozav lucru pe care il poate face este sa devina rivalul si opon... (Mai departe...)

O discutie lucida despre finalizarea Catedralei Manturii Neamului

Opinia despre patriarhul Daniel mi-am format-o, paradoxal, in Orient. Observand acolo modul in care a gestionat interesele BOR (si, implicit, ale Romaniei) la Locurile Sfinte. E o istorie de diplomatie bisericeasca stufoasa, care implica negocieri de pe pozitii taioase cu grecii, de pilda – dar co... (Mai departe...)

Ce vor, totusi, conservatorii crestini in chestiunea musulmanilor din Europa?

Ma regasesc in multe chestiuni alaturi de conservatorii crestini. Nu reusesc insa sa inteleg pozitionarea lor in privinta Islamului european. In esenta, cea mai importanta idee a lor pare aceasta: “Problema pleaca de la faptul ca liderii europeni – corupti de idei de stanga si de “marxism cult... (Mai departe...)

ISIS si terorismul-pop. Cum il anihilam pe megastarul de cinema al-Baghdadi

O analiza semantica a presei tabloide e suficienta pentru a intelege ca avem o problema: “Detalii explozive”, “Informatii bomba”, “Cutare detoneaza nucleara”. Titlurile care fac – pentru banale evenimente politice sau sociale – trimiteri sangeroase la dinamita se vand de trei ori mai... (Mai departe...)