Sigur ca spatiul virtual trebuie reglementat! Lectura publica cu Laura Georgescu si Narcisa Iorga

O dezbatere necinstita, purtata pe premise falsificate si “istete”, de PR, a polarizat zilele trecute corifeii audio-vizualului romanesc. Mai intai, dand dovada de vigilenta, Narcisa Iorga s-a pus in calea conspiratiei indreptate impotriva libertatii absolute a spatiului virtual :

“Presedintele CNA vrea sa controleze internetul. La inceput, prin «propuneri de reglementare minime», in scopul nobil declarat de protejare a minorilor de abuzurile la care pot fi supusi prin intermediul internetului. Mai tarziu, cine stie la ce se ajunge! Cu puterea de disimulare iesita din comun pe care o detine, Laura Georgescu invoca demersurile facute de comisarul european pentru Agenda Digitala Neelie Kroes, cand, de fapt, serveste interese politice riscante exprimate deja la Bucuresti pentru a controla mediul virtual. Nu neg bunele intentii ale Comisiei Europene de a proteja copiii de abuzurile prin internet, dar niciuna dintre tarile europene nu se confrunta cu abuzurile permanente asupra minorilor prin intermediul audiovizualului asa cum se confrunta Romania, din cauza unui CNA incapabil sa serveasca interesul public” – a avertizat Iorga.

Presedintele CNA, Laura Georgescu, s-a aparat negand orice afirmatie de gen si – ce sa vezi? – sustinand si mai abitir decat Narcisa Iorga libertatea Internetului:

„Oricine afirma ca urmeaza sa reglementeze Internetul trebuie mai intai sa reglementeze Cosmosul”.

In mod evident, cam toate statele lumii sunt in situatia de a reglementa retroactiv Cosmosul la solicitarea doameni Georgescu, pentru ca Internetul este deja, in mod firesc, ultra-reglementat prin legi care vizeaza domenii precum:

–       comertul electronic

–       dreptul de autor

–       documente electronice

–       platile electronice

–       publicitatea online

–       viata privata (protectia datelor cu caracter personal)

–       criminalitatea informatica

–       pornografia devianta

–       comunicatiile electronice

–       guvernarea electronica

–       serviciile video pe Internet

Nu reglementarea este, asadar, tema reala a discutiei (orice dezbatere cu sens incepe cu o definire sanitara a termenilor) ci, eventual, limitele liberatatii de exprimare in mediul on-line.

Si aici insa, spre consternarea doamnei Narcisa Iorga, exista deja o legislatie cu forta de cenzura. Chiar in Romania:

“Legea privind prevenirea si combaterea pornografiei nr. 196/2003

Art. 7

(1)Persoanele care realizeaza site-uri cu caracter pornografic sunt obligate sa le paroleze, iar accesul la acestea va fi permis numai dupa ce s-a platit o taxa pe minut de utilizare, stabilita de realizatorul site-ului si declarata la organele fiscale.

(2)Persoanele care realizeaza sau administreaza site-uri trebuie sa evidentieze clar numarul accesarilor site-ului respectiv, pentru a putea fi supus obligatiilor fiscale prevazute de lege.

(3)Se interzic realizarea si administrarea site-urilor avand caracter pedofil, zoofil sau necrofil.

Planul meschin si bine conspirat de limitare a libertatii mediului virtual a fost pus in aplicare, asadar, inca din 2003, prin ingradirea drepturilor necrofililor de a se delecta cu lucruri dragi sufletului lor. Ar trebui sa dam inapoi bietilor necrofili acest drept pentru ca, asa cum spune conspirationist doamna Iorga: “Mai tarziu, cine stie la ce se ajunge!”? De ce riscam atunci sa avem Politie sau Armata – cine stie la ce se ajunge, cine stie de ce sunt ele in stare? Sau CNA – cine stie ce se intampla daca CNA o ia razna? Dar Guvernul – chiar e bine sa avem un Guvern care – cine stie? – poate deveni oricand autoritar?!

Dar sa ramanem in litera si spiritul legii. Declaratia Consiliului Europei privind libertatea comunicarii pe Internet (Strasbourg, 2003) spune chiar in primul principiu:

“Statele membre nu ar trebui sa supuna continutul de pe Internet la restrictii care le depasesc pe cele aplicate altor mijloace de furnizare de continut.”

Care sunt restrictiile aplicate in Romania “altor mijloace de furnizare de continut” – si pe care nu trebuie sa le depasim, ci sa le aplicam proportional – ne spune Legea audiovizualului:

 Art. 39. – (1) Este interzisa difuzarea, in cadrul serviciilor de programe de televiziune si de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor, in special programele care contin pornografie sau violenta nejustificata.

 (2) Difuzarea in serviciile de televiziune si de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizica, mentala sau morala a minorilor se poate face numai daca, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces conditionat, se asigura faptul ca minorii din zona de transmisie, in situatii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

  (3) Difuzarea intr-o forma necodata sau fara alte masuri tehnice de restrictionare a accesului a programelor prevazute la alin. (2) se poate face numai dupa prezentarea unei atentionari acustice sau grafice, pe toata durata programului asigurandu-se prezenta unui simbol vizual de avertizare.

Art. 40. – Este interzisa difuzarea de programe care contin orice forma de incitare la ura pe considerente de rasa, religie, nationalitate, sex sau orientare sexuala.

Sa staruim o clipa asupra dispozitiilor articolului 40, consolidandu-l cu alte doua elemente de legislatie:

              1.Codul Penal

Art. 369. – Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ura sau discriminare impotriva unei categorii de persoane se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.

2.Ordonanta nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare

Art. 15. – Constituie contraventie, conform prezentei ordonante, daca fapta nu intra sub incidenta legii penale, orice comportament manifestat in public, avand caracter de propaganda nationalist-sovina, de instigare la ura rasiala sau nationala, ori acel comportament care are ca scop sau vizeaza atingerea demnitatii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, indreptat impotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunitati si legat de apartenenta acestora la o anumita rasa, nationalitate, etnie, religie, categorie sociala sau la o categorie defavorizata ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuala a acestuia.

Inarmati cu aceste elemente minimale de legislatie (sunt multe altele), sa le invitam pe doamnele Iorga si Georgescu la o scurta lectura publica. Vom alege, la intamplare, doua mesaje publicate de site-ul legionar De veghe patriei :

“Privita prin aceasta practica jidaneasca, nu este exclus ca afirmatia atribuita lui Goebbels sa fie o scorneala a propagandei sioniste, tot asa cum ziaristii jidani din Romania il „citau“ pe Marx fara sa-l fi citit, nascocind fraze „din opera lui Marx“ spre a-si impune ideologia „marxista“ si, implicit, puterea jüden-stalinista. Si chiar daca fraza atribuita lui Goebbels i-ar apartine, e posibil ca ea sa fi fost o concluzie pe care el a tras-o tocmai din observarea practicii propagandei sioniste, care isi facuse o axioma din repetarea insistenta a unor minciuni spre a fi impuse in constiinta publica nationala sau internationala cu mult inaintea lui Goebbels (…) Exemplul irefutabil al unei minciuni repetate de mii de ori spre a fi impuse opiniei publice internationale este marea escrocherie a holocaustului celor 6.000.000 de evrei, care, chipurile, ar fi fost lichidati de nazisti si de altii in Al Doilea Razboi Mondial. Scopul escrocheriei: extorcarea de bani a tarilor incriminate ca ar fi fost vinovate de holocaustul jidanilor (…) Dar propaganda acerba si dezagreabila privind pretinsul holocaust suferit de jidanii europeni din cauza fascistilor in etapa interbelica si in vremea ultimului razboi mondial a provocat un efect de bumerang: reactia celor incriminati si aflati in legitima aparare (…) Intr-adevar, ca justificata reactie de aparare, a aparut, la inceput firav, cam dupa 1960, apoi tot mai viguros, curentul istoric numit „revizionist“, care contesta realitatea holocaustului si, implicit, numarul rotund si exact – nici mai mult, nici mai putin – de 6.000.000 de evrei omoriti in asa-zisele lagare de „exterminare“ naziste prin camere de gazare, camioane de gazare, crematorii si alte asemenea snoave de tip horror, introduse in literatura holocaustica de grafomani ca impostorul Elie Wiesel si altii aidoma lui (…) Fantasmagoria „camerelor de gazare“, diseminata cu desantare de escrocheria holocau$tica a determinat opinia publica occidentala sa ceara anchete si expertize care sa ateste existenta lor reala si nu sa se ramina la nivelul declaratiilor si marturiilor teatrale, una mai fantastica si mai aberanta decit alta. Intre 1988 si 1995, trei rapoarte de expertiza tehnica au spulberat definitiv nascocirea camerelor de gazare de la Auschwitz.

(Colonel in rezerva Vasile Zarnescu (SRI): Holocaustul – gogorita diabolica – sursa aici)

Acest articol al bizarului colonel in rezerva Zarnescu (SRI) incalca nestingherit si prevederile Art. 6 din OUG 31 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii:

“Negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanităţii ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă.”

Credeti ca, in ciuda acestui fapt, cineva s-a obosit sa-l deranjeze pe colonelul in rezerva Zarnescu? In mod evident, nu: noi iubim plenar libertatea Internetului – iar legile le facem doar de forma, la sugestia prapastioasa a vreunui birocrat european.

Al doilea exemplu: iata ce pateste, in acelasi spatiu virtual aparat cu vigilenta de doamna Iorga, directorul Evenimentului Zilei pentru indrazneala nepatriotica de a fi criticat noua moda “selfie” din randul legionarilor – moda pozelor cu drepelul Ungariei incendiat.

“Excrementul Zilei” – Ziar JIDANIT finantat de Israel! Dan Andronic esti un GUNOI!(sursa:De Veghe Patriei:aici)

01

Iata, de altfel, si cum arata libera exprimare aparata cu generozitate de Narcisa Iorga (“Mai tarziu, cine stie la ce se ajunge!”) si Laura Georgescu („Oricine afirma ca urmeaza sa reglementeze Internetul trebuie mai intai sa reglementeze Cosmosul”):

62

(sursa:De Veghe Patriei, Bravo baieti, cat de frumos arde carpa bozgoreasca – aici)

Sigur ca spatiul virtual trebuie reglementat! El reprezinta un spatiu public – si exista o suita de infractiuni (sexuale, rasiste, extremiste, negationiste) care au o valoare identica in Piata Universitatii sau pe un site oarecare. In Italia, de pilda, exista o Politie postala si a comunicatiilor – structura din cadrul politiei de stat – care are printre responsabilitati stergerea mesajelor discriminatorii, rasiste, xenofobe, care aduc injurii, identificarea autorului mesajelor rasiste, xenofobe, etc prin urmarirea IP-ului computerului de unde au fost trimise respectivele mesaje s.a. Ma gandesc ca pe cineva numit tocmai Iorga ar trebui sa-l deranjeze faptul ca noul Capitan al Miscarii Legionare se fotografiaza in fata Institutului Wiesel – care cinsteste memoria victimelor Holocaustului – in plin salut fascist, si apoi isi propaga pe Internet fapta de vitejie ca un model de lupta si sacrificiu pentru camarazi

In fata INSHR 2

(Sursa: gardalegionara.blogspot.com – aici)

Faptul ca Romania nu-si aplica inca propria legislatie, faptul ca nu are astfel de structuri, faptul ca raspunde unei plangeri penale pe o tema de gen abia dupa doi ani, printr-un politist plictisit si melancolic de prin Militari, care nici macar nu intelege ce vrei de la el si ar putea sa jure ca esti tacanit – asta tine doar de indolenta si de incapacitatea noastra administrativa, nu de vreun principiu nobil aparat de doamnele Iorga si Georgescu. In conditiile in care Parlamentul va adopta in curand si Legea Crin Antonescu – George Scutaru – Institul Elie Wiesel, care face mult mai clare si eficiente pedepsele care se aplica istericalelor rasiste de tot soiul, si in conditiile in care spatiul on-line (inclusiv Facebook) a fost declarat prin decizii judecatoresti unul public, ne mintim singuri sustinand ca Internetul traieste cumva rupt de societate, fara sa se supuna unor reguli si mijloace de control.

Frica de cine stie abuz misterios care se pregateste conspirativ in viitor (“Mai tarziu, cine stie la ce se ajunge!”) nu poate fi niciodata un argument pentru a tolera astazi devianta, infractiunea pura, barbaria. Faptul ca esti hipster si popular daca iubesti libertatea absoluta a netului ar trebui sa incante, eventual, cativa politicieni mai maruntei si mai pripiti, nu niste oameni seriosi, preocupati de politicile publice ale Romaniei, cum sunt demnitarii CNA.

Sursa

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Lasitate si curaj in dragoste: Petrarca si Bruno

(Din Scurt tratat despre iubire, Nemira, februarie 2017) Există două moduri în care poţi rata în iubire. Primul, cel clasic, sănătos, implică împlinirea amorului, ducerea sa până la un capăt care se dovedeşte prea scurt. “Măcar am încercat” – e consolarea vitalistă a celor car... (Mai departe...)

Sindromul Bibulus la romani

Cine e naiba e Bibulus? - e intrebarea naturala. Asta era si ideea. Dar hai sa incercam asa: cine naiba e Iulius Cezar? Aici nu cred ca avem probleme. Marcus Calpurnius Bibulus a fost politicianul roman care a considerat ca cel mai grozav lucru pe care il poate face este sa devina rivalul si opon... (Mai departe...)

O discutie lucida despre finalizarea Catedralei Manturii Neamului

Opinia despre patriarhul Daniel mi-am format-o, paradoxal, in Orient. Observand acolo modul in care a gestionat interesele BOR (si, implicit, ale Romaniei) la Locurile Sfinte. E o istorie de diplomatie bisericeasca stufoasa, care implica negocieri de pe pozitii taioase cu grecii, de pilda – dar co... (Mai departe...)

Ce vor, totusi, conservatorii crestini in chestiunea musulmanilor din Europa?

Ma regasesc in multe chestiuni alaturi de conservatorii crestini. Nu reusesc insa sa inteleg pozitionarea lor in privinta Islamului european. In esenta, cea mai importanta idee a lor pare aceasta: “Problema pleaca de la faptul ca liderii europeni – corupti de idei de stanga si de “marxism cult... (Mai departe...)

ISIS si terorismul-pop. Cum il anihilam pe megastarul de cinema al-Baghdadi

O analiza semantica a presei tabloide e suficienta pentru a intelege ca avem o problema: “Detalii explozive”, “Informatii bomba”, “Cutare detoneaza nucleara”. Titlurile care fac – pentru banale evenimente politice sau sociale – trimiteri sangeroase la dinamita se vand de trei ori mai... (Mai departe...)